stailer

Stailer îți obține o programare la salonul tău favorit din Iași

Alegerea unui salon de coafură sau de cosmetică nu este o misiune atât de simplă. Mai ales dacă nu ești o fire deschisă la nou, cu greu vei călca pragul unui salon de cartier, dacă nu ai măcar o recomandare de la o prietenă. Iar dacă bărbații sunt mai puțin pretențioși atunci când au de mers la un tuns, în cazul femeilor ambientul poate face diferența între a alege sau nu un salon de coafură, chiar dacă acesta este mai avantajos ca preț ori ca locație.

Cum faci însă comparație în saloane, de vreme ce nu ai timp să le vizitezi prin traficul infernal al orașului? Dincolo de asta, nici timpul nu îți permite, mai ales dacă ești și mamă pe deasupra și ai de adus copiii de la școală ori de făcut temele cu ei. Stailer îți oferă acum posibilitatea nu doar de a vedea o listă a unora dintre cele mai bune saloane de cosmetică din orașul tău, dar și de a face comparație între ele.

Trei pași pentru vizualizarea saloanelor

Nu îți trebuie mare experiență pentru a găsi un salon potrivit pentru tine. Aplicația Stailer îți dă posibilitatea să identifici salonul și să îți faci astăzi o programare, în mai puțin de un minut. Primul pas este să intri pe aplicație. Aici vei fi întâmpinat de o pagină aerisită, în care va trebui să completezi cele câteva câmpuri electronice puse la dispoziție: oraș, serviciul dorit, sexul – bărbat sau femeie – și ora programării.

În funcție de acestea, Stailer îți va afișa toate opțiunile disponibile, așa cum ai solicitat. Mai ai însă și un bonus, constând în informații suplimentare despre fiecare salon în parte. Astfel, pe Stailer ai posibilitatea să vezi cum arată salonul la interior, să vizualizezi programul de lucru și chiar stiliștii angajați la fiecare salon. Mai mult, ai acum la dispoziție prețul serviciilor solicitate de tine, cu ajutorul căruia vei putea face comparație cu celelalte saloane. Acum poți să vezi aici lista saloanelor de infrumusetare din Iasi, pentru a-l putea alege pe cel mai avantajos pentru tine.

Un alt amănunt interesant care îți poate schimba opinia cu privire la un salon sau altul este dat de recenzii. În ziua de azi, dacă dorești să afli ceva despre un produs, te uiți la recenziile postate de cei care l-au folosit. La fel este și cu saloanele de pe Stailer, cu diferența majoră că aici recenziile sunt plasate doar de clienți dovediți, nu de persoane oarecare. Prin urmare, poți fi sigur că părerile celor care au folosit aplicația sunt cât se poate de sincere.

Acest lucru este valabil și atunci când vrei să faci o programare la salonul Golden Times. După cum îi spune și numele, salonul te duce cu gândul la vremurile de demult, în care oamenii apreciau stilul și calitatea serviciilor. Acest lucru este oferit și astăzi la Golden Times, judecând după recenziile mai mult decât favorabile lăsate de clienți de toate genurile.  

Contact: support@stailer.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.